fbpx

Poliartrita reumatoidă

Clinica-Promed-Brasov-ortopedie

Ce este poliartrita reumatoidă?

Poliartrita reumatoidă este cea mai frecventă boală reumatică de tip inflamator, caracterizată printr-o afectare articulară la nivelul articulațiilor mici ale mâinilor și picioarelor, dar și la nivelul articulațiilor mari (genunchi, șold, coate, umeri, glezne) cu evoluție deformantă și distructivă.

Care este cauza?

Etiologia nu este cunoscută, dar de fapt sunt implicați mai mulți factori favorizanți ca fumatul, factorii genetici, agenți infecțioși care, ca un trigger, extern declanșează o reacție autoimună care duce la hipertrofia sinovială și inflamație cronică a articulațiilor.

Care sunt simptomele?

Semnele și simptomele poliartritei reumatoide sunt:

  • Căldură locală și tumefacția articulațiilor
  • Durerea și rigiditatea articulară, care este de obicei mai gravă dimineața și după inactivitate
  • Manifestări sistemice nespecifice: oboseală, subfebrilitate, inapetență.

Diagnosticarea

Poliartrita reumatoidă este dificil de diagnosticat în stadiile incipiente, deoarece semnele si simptomele sunt polimorfe și nespecifice; în plus, nu există o investigație paraclinică patognomonică. Diagnosticul pozitiv se bazează pe semnele clinice, de laborator și imagistic.

Diagnostic paraclinic:

  • Hemoleucogramă
  • Reactanții de fază acută: VSH, CRP crescute
  • Serologie: Factorul reumatoid (FR), Anticorpi antiproteine citrulinate (ACPA) crescute
  • Examenul lichidului sinovial, biopsia sinovială

Diagnosticul imagistic:

  • Examenul radiologic: cea mai utilizată și mai accesibilă metodă imagistică de diagnostic
  • Ecografie articulară
  • Rezonanță magnetică (RMN)

Cum se tratează poliartrita reumatoidă?

Obiectivele principale ale tratamentului sunt maximizarea pe termen lung a calitații vieții prin controlul simptomelor, prevenirea progresiei bolii, normalizarea funcției articulare.

Tratamentul include mai multe categorii de medicamente: antiinflamatoare, corticosteroizi, medicamente remisive sintetice, medicamente remisive biologice. Există și tratament chirurgical în unele cazuri, cum ar fi: intervenții pentru sindromul de canal carpian, rupturi tendinoase, subluxația atlanto-axială. În perioadele de remisiune a bolii se poate aplica tratamentul balneo-fizical, care ajută în ameliorarea durerii, reduce inflamția, tonifică musculatura, previne osteoporoza și atrofiile musculare.

Bibliografie

  1. Medscape – Rheumatoid Arthritis
  2. Compendiu de specialități medico-chirurgicale, Victor Stoica, Viorel Scripcariu
  3. Rheumatoid arthritis: pathological mechanisms and modern pharmacologic therapies, Qiang Guo, Yuxiang Wang, Dan Xu, Johannes Nossent, Nathan J. Pavlos and Jiake Xucorresponding
  4. ELEMENTE DE REUMATOLOGIE, Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş Disciplina de Balneofizioterapie şi Reumatologie