fbpx

Urologie

Urologia este specialitatea chirurgicală care se ocupă cu diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor sistemului renourinar masculin și feminin (rinichi, uretere, vezica urinară, uretră). De asemenea se ocupă și cu sistemului reproductiv masculin (testicule, epididim, vas deferent, vezicule seminale, prostată și penis).

Abordarea medicală a unor afecțiuni urologice (ca de exemplu, infecții urinare) este combinată cu corecția chirurgicală a anomaliilor congenitale. Sau a unor cancere în sfera genito-urinară. Investigarea incontinenței urinare, disfuncțiilor sexuale, infertilității masculine, urologia pediatrică sunt apanajul specialistului urolog.

Consultația de urologie este recomandată cel puțin o dată pe an pentru bărbații cu vârste peste 40 de ani. Pentru persoanele care au un istoric de cancer de prostată în familie, recomandarea specialistului este ca aceste controale periodice să fie efectuate chiar începând cu vârsta de 30 de ani.

Consultațiile de urologie permit medicului specialist să stabilească diagnosticul diferitelor afecțiuni urologice, să prezinte opțiunile de tratament și să identifice procedeul terapeutic optim, în concordanță cu problemele pacientului.

În cadrul consultațiilor de urologie puteți beneficia și de servicii de ecografie urologică, biopsie de prostată și cistoscopie.

Alte specialități medicale

Slide promed specialitati obstetrica ginecologie

Obstetrică-Ginecologie


În cadrul Clinicii Promed Brașov punem foarte mult accent pe prevenție, astfel toate pacientele sunt îndrumate să efectueze un control ginecologic cel puțin o dată pe an.
Slide

Urologie


Consultația de urologie este recomandată cel puțin o dată pe an pentru bărbații cu vârste peste de 40 de ani, iar pentru persoanele care au un istoric de cancer de prostată în familie chiar începând cu vârsta de 30 de ani.
Slide

Cardiologie


Cardiologia este o ramură medicală care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor cardiovasculare, printre care se regăsesc defecte cardiace congenitale, boala coronariană/cardiopatia ischemică, insuficiența cardiacă, bolile cardiace valvulare și tulburarările de ritm cardiac.
Slide

Chirurgie generală


În cadrul Clinicii Promed Brașov, practicăm intervenții chirurgicale de tipul: excizia leziunilor cutanate și subcutanate de dimensiuni mici sau medii, îndepărtare fire sutură, cura chirurgicală a unghiei incarnate, repararea plăgilor cutanate post-traumatice.
Slide

Ortopedie


Unele afecțiuni ale aparatului locomotor se pot trata fără intervenție chirurgicală, doar cu ajutorul exercițiilor fizice și al terapiei de recuperare. Alte afecțiuni necesită intervenție chirurgicală.
Slide

Geriatrie-Gerontologie

Specialitatea clinică geriatrie cuprinde aspecte medicale, sociale și psihologice în boli cronice și acute la vârstnici (deviația patologică de la îmbătrânirea normală)
Slide

Endocrinologie


Endocrinologia este specialitatea medicala care se ocupa cu diagnosticarea si tratamentul afectiunilor care intervin asupra sistemului endocrin. In cadrul acestei specialitati medicale sunt investigate afectiunile tiroidiene, hipofizare, adrenale, gonadale si tulburarile metabolismului calcic (osteoporoza, osteomalacia, etc.).
Slide


Gastroenterologie


Gastroenterologie este o ramură a medicinei se ocupa cu prevenirea, diagnosticarea si tratarea afectiunilor tubului digestiv (esofag, stomac, duoden, intestin subtire si gros) si a organelor anexe (ficat, vezica biliara, pancreas).
Slide

Hematologie


Hematologia este o ramură a medicinei interne care studiază sângele și sistemul hematopietic, precum și cauzele și etapele dezvoltării bolilor de sânge, depistarea, tratamentul și modalitățile de prevenție ale acestora.
Slide

Medicină internă


Medicina internă se ocupă de afecțiunile organelor interne (inimă, plămâni, ficat, tub digestiv, splina, sânge, rinichi, metabolism, articulații, schelet osos) și privește organismul ca un tot unitar .
Slide Clinica Promed Brasov Medicina generala

Medicină generală


Medicul generalist are un rol esențial în prevenție, consiliind pacientul pentru a avea un stil de viată sănătos. El poate diagnostica, trata și vindeca bolile, leziunile și alte deficiențe fizice și psihice.
Slide

ORL


ORL – OtoRinoLaringologia este specialitatea chirurgicală care diagnostichează și tratează afecțiunile nasului, gâtului și urechilor...
Slide Psihiatrie Clinica Promed Brasov

Psihiatrie


La Clinica Promed Brașov oferim consiliere, tratament și îngrijiri psihiatrice în regim ambulatoriu pentru adulți.
„Sănătatea este o stare de bunăstare fizică, mentală și socială completă și nu doar absența bolii sau a infirmității.”
Slide

Neurologie


Unele dintre afecțiunile pe care le tratează neurologul la Clinica Promed Brașov: boala Alzheimer, boala Parkinson, scleroza laterală amiotrofică (SLA sau boala Lou Gehrig, epilepsie, leziuni sau infecții ale creierului și măduvei spinării, neuropatie periferică, tremor etc.
Slide

Psihologie


La Clinica Promed Brașov oferim consiliere psihologică pentru toate vârstele, consiliere posttraumatică, anti-mobbing / anti-bullying și de cuplu.
În contextul pandemic actual, pentru persoanele adulte putem oferi și consiliere psihologică online.
Slide Clinica Promed Brasov Nutritie

Nutriție


La Clinica Promed Brașov, rolul nutriționistului este de a dezvolta strategii de nutriție centrate pe client, pentru a ajuta la obținerea și menținerea rezultatelor pozitive de sănătate.
Slide

Reumatologie


Reumatologia este o ramură a medicinei interne, care se ocupă cu depistarea, diagnosticarea, tratarea și recuperarea bolnavilor cu afecțiuni nechirurgicale ale aparatului locomotor.