Ce este cardiologia?
Cardiologia este specialitatea medicală care se ocupă cu studiul și tratamentul bolilor inimii și ale sistemului cardiovascular. Printre patologiile diagnosticate și tratate de medicii cardiologi se numără defectele cardiace congenitale, valvulopațiile, infarctul miocardic, hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă, cardiopatia ischemică și boala ischemică periferică.
Medicii cardiologi efectuează consultația cardiologică, diferite investigații, cum ar fi EKG-ul (electrocardiograma) precum și holter EKG, ecografia cardiacă, precum și unele proceduri intervenționale, atunci când acestea se impun. Cardiologia nu este o specialitate chirurgicală, distingându-se de chirurgia cardiovasculară.
Ce implică consultația cardiologică?
Consultația cardiologică implică, în principal, două etape: anamneza și examinarea clinică.
Anamneza
Anamneza are rolul de a stabili istoricul pacientului și de a îndruma medicul în vederea stabilirii unui diagnostic. În urma anamnezei se vor stabili aspecte precum simptomele și acuzele pacientului care l-au determinat să ajungă la medic, în cazul în care există simptome (precum durerea în piept sau lipsa de aer), factorii de risc pentru dezvoltarea unor anumite patologii (ca de exemplu, factori ereditari, istoric de afecțiuni cardiace în familia pacientului sau factori legați de stilul de viață, precum fumatul, sedentarismul sau obezitatea) și istoricul personal (antecedentele pacientului, alte boli etc.).
Examinarea clinică
Examinarea clinică constă în auscultație cardiacă, stabilirea pulsului, a ritmului cardiac, a valorilor tensionale și efectuarea, după caz, a diverselor teste și investigații, cum sunt electrocardiograma, testul de efort și ecocardiografia
Când să ne prezentăm la consultația cardiologică?
Printre simptomele care ar trebui sa vă îndrume către cardiolog se numără:
- Lipsa de aer/senzația de sufocare la efort (dispnee)
- Unul sau ambele picioare se umflă (edeme gambiere)
- Trezirea în timpul nopții din cauza lipsei de aer (dispnee paroxistică nocturnă)
- Durere în piept (angor pectoral) la ore fixe sau la efort, asociată sau nu dispneei
- Leșin sau pierderea stării de conștiență (sincope)
- Ritm neregulat al inimii (aritmii)
- Dureri musculare ale membrului inferior la mers
- Palpitații
- Amețeli
Cu toate acestea, este ideal să ne programăm la o consultație cardiologică măcar o dată la câțiva ani, chiar dacă nu avem simptome. De multe ori, simptomele apar în stadiile avansate ale bolii, iar consultația poate depista boala non-simptomatică în fazele incipiente. În cazul în care aveți peste 40 de ani, frecvența consultațiilor ar trebui să fie o dată la 2 ani, iar dacă aveți peste 50, o dată pe an.
Care sunt factorii de risc?
Factori de risc care nu pot fi controlați:
- Sexul masculin (Exemplu: bărbații au risc mai mare de boli cardiovasculare din mai multe motive, unul este că sunt mai predispuși la stres și au mult mai puțin din hormonul feminin (estrogen) cardioprotector).
- Vârsta înaintată (de la 40 de ani in sus, 2 din 3 barbati (66.6%) si 1 din 2 femei (50%) dezvolta o patologie cardiovasculara).
- Rasa (Exemplu: Barbatii afro-americani au un risc cu 70% mai ridicat de a face infarct decat barbatii caucazieni. Femeile afro-americane au risc cu 50% mai ridicat de a face infarct decat femeile caucazieni).
Factori de risc care pot fi controlați
- Hipertensiunea arterială
- LDL crescut
- Diabet zaharat
- Fumatul sau expunerea secundară la fumul de tigară
- Dieta precară
- Sedentarismul
- Obezitatea
- Incidente familiale de boli cardiovasculare
Cum ne pregătim de consultația cardiologică?
Consultația de cardiologie este insoțită întodeaduna de o tester EKG.
Nu este necesară o pregătire specială, deci nu este nevoie de repaus hidric sau alimentar înaintea consultației. Ce este recomandat să faceți este să aveți la îndemână documentele aferente procedurilor medicale anterioare (analize, alte consultații, fișe de externare etc.), pentru a i le prezenta medicului cardiolog, în cazul în care acesta le solicită.
De asemenea, în timpul discuției cu medicul este foarte important să nu excludeți niciun aspect și să vă concentrați să îi răspundeți acestuia pe cât de complet se poate.
Este bine ca înainte de consult să întocmiți o listă cu toate medicamentele pe care le luați în prezent și să îl informați pe medic în legătura cu acestea.
Cât timp trece până la primirea rezultatelor?
Rezultatele consultației cardiologice vi se vor da pe loc, împreună cu interpretarea celorlalte investigații făcute. Pe baza rezultatelor și a factorilor de risc, medicul poate decide o schemă de tratament care include măsuri igieno-dietetice (schimbarea regimului alimentar), dar poate include și medicamentație.
Vezi mai multe despre: Dr. Andreea Mimisi, Medic Specialist Cardiologie